S-a tras la sorți tabloul turneului WTA 1000 de la Toronto, iar Simona Halep (România, 16 WTA) va avea o adversară facilă la debutul în competiția care începe luni.
Simona Halep, cap de serie numărul 15 la Toronto, va întâlni o jucătoare venită din calificări în primul tur, iar în manșa secundă s-ar putea duela cu Shuai Zhang (China, 40 WTA) sau cu o altă sportivă venită din calificări.
Tragerea la sorți a fost una favorabilă pentru Simona Halep, ținând cont că liderul mondial Iga Swiatek, dar și marea campioană Serena Williams se află pe cealaltă jumătate de tablou. Astfel, Halep s-ar putea întâlni cu Swiatek sau Williams doar în marea finală.
Dacă în primele două tururi va avea adversare accesibile, situația s-ar putea complica pentru Simona Halep din optimi încolo! În faza respectivă, Halep ar putea da peste Anett Kontaveit (Estonia, 2 WTA), iar în sferturi s-ar ptuea reîntâlni cu „coșmarul” ei de la Wimbledon, Elena Rybakina (Kazahstan, 23 WTA) sau cu Coco Gauff (SUA, 11 WTA).
Dacă va ajuge în „careul de ași”, românca ar putea disputa de asemenea un meci de foc, contra unor jucătoare precum Paula Badosa (Spania, 4 WTA) sau Jelena Ostapenko (Letonia, 17 WTA).
Toronto Draw R1 Romanian Matchups:🇷🇴Simona Halep vs Qualifier pic.twitter.com/pYt3ruSkEJ — Romanian Tennis (@WTARomania) August 5, 2022
Toronto Draw
R1 Romanian Matchups:🇷🇴Simona Halep vs Qualifier pic.twitter.com/pYt3ruSkEJ
— Romanian Tennis (@WTARomania) August 5, 2022
Openul Canadei (n.r. – denumit Rogers Cup în trecut) este un turneu la care Simona Halep s-a simțit întotdeauna excelent! Ea a câștigat titlul de două ori, în 2016 și 2018, dar de fiecare dată la Montreal (n.r. – turneul e găzduit alternativ de Toronto şi de Montreal).
Admirația este reciprocă între Simona Halep și organizatorii canadieni, care i-au făcut o surpriză româncei! Halep a găsit în camera de hotel de la Toronto un buchet de flori însoțit de un mesaj la fel de frumos: „Simona, bine ai venit! Te aplaudăm și de data aceasta!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER